Predoiu le cere liderilor PNL să-și declare „afacerile cu PSD”

Predoiu le cere liderilor PNL să-și declare „afacerile cu PSD
Publicat: 23/04/2017, 19:45

Cătălin Predoiu a declarat, astăzi, la Consiliul de Coordonare Județean al PNL Cluj, că este nevoie de mai mult deranj la adresa PSD.

„Duplicitatea internă este văzută și din exterior, ni se reproșează inconsecvența mesajului, ba suntem de dreapta, ba de centru, ba de stânga. Mai trebuie ceva făcut în viitor, avem nevoie de mai mult deranj la adresa PSD pentru că oamenii din afara partidului încă ne suspectează că avem o oarecare edulcorație față de ei. Eu aș cere să ne declarăm toți liderii afacerile cu PSD, care sunt și care au. Ar fi interesant. Este normal să vedem de ce contra PSD se ridică atât de puțini lideri, sunt lideri ai partidului care au uitat de PSD, și nu mă refer doar la centru. Este normal să ne câștigăm încrederea arătând cetățenilor că nu avem niciun fel de conflict de interes în materie de PSD, atunci oamenii vor înțelege că putem să ne luptăm cu ei și că își pot încredința destinele politice PNL”, a spus Predoiu.

La Consiliul de Coordonare Județean al PNL Cluj participă peste 400 de delegați, iar printre invitați se numără, pe lângă Cătălin Predoiu, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, secretarul general al PNL, Cristian Bușoi, candidatul pentru funcția de președinte al PNL, Ludovic Orban, primarul Emil Boc, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

În cadrul ședinței vor fi alese structurile de conducere ale filialei județene. Astfel, urmează să fie aleși președintele PNL Cluj, cei doi prim-vicepreședinți și opt vicepreședinți. Pentru că sunt înscriși câte un singur candidat pe fiecare funcție, eurodeputatul Daniel Buda va fi reales pentru un nou mandat de președinte al PNL Cluj, urmând să fie secondat de senatorul Marius Nicoară și de primarul de Huedin, Mircea Moroșan, ca prim-vicepreședinți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate oficiale alegeri prezidențiale 2024. Călin Georgescu îl ajunge din urmă pe Marcel Ciolacu, după...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online